rapus
devorat de metafore, in capcana de sticla
- lumea isi lipeste nasul pe dinafara, holbandu-se, inventand
cu acest prilej , bucurandu-se intr-o sine ascunsa,
nevoia de pietate -
toate
asteptarile mele , asternut neatins, de undeva, dintr-un fundal trunchiat
invaluita intr-o mantie de pacla
speranta ma cheama, pe numele mic - hei ! De cand ne tutuim ?

folclorica, un pic demodata, mima mea , a lehamite, din ce in ce mai rar
a mirare
pustiul ma striga pe numele mare - hei ! Poarta-ma cu acelasi fast in prostie
precum in nesperare ! Sunt nechemat la masa ta omenire, casa mea , piscul
capcana de sticla gelatinoasa
scurgandu-se-n durere frumoasa, sunt deajuns de demn in Uitare,
sunt
umbra frunzei, sau traectoria picaturii de roua cazand de pe o frunza pe alta
sus , doar gandul , din care sare dalta - hei! Aduna-ma , lin scurs, in pamant.