Epicentrul frig poetic

După geamănul gîndului despre înalt
După tăișul inimii despre pămînt
După zbuciumul sangvinic yehi’or
M-au prins semnele qumranice în lanțuri
Și el, el, el hassofer
Hassofer, hassofer, hassofer
Vuiet clepsidră printre firele
De nisip curgător degete ceas, degete clipă
Degete bătaie – ding-dang, ding-dang
Dag-ding, clopote moarte
El, hassofer, hassofer, hassofer
Îi strecură între dinți Evei
Însămînță în salivă puternic
Puternică salivă – vierme germinativ
Și eu, eu vuiet, eu clepsidră, eu soare
Lumină de viață, zbucium partinic
Sămînță picurătoare, semn de poem măr
Vierme înfometat de hrana intern de dulce
Eu Eva ….am lăsat sămînța pe drum.
Ha! Ha- Ha!
Ce viermuială scuipă semantic!
Ce vertij lingvistic stăpînește-n cuvînt-
Epicentru! – te ia frigul de mai mult ca perfectul vid!
Apoi, mai apoi,
Ascuns în haosul cocoașei
Din spatele spatelui apoi
m-am desfășat din mantia lui E
din mantia lui V, lui I
Iar el, el hassofer, hassofer, hassofer
Revărsat-a cîntul yehi’or
Yehi’or, yehi’or, yehi’or în
Epicentrul frig poetic.