privesc în mine și alint
un gând trufaș, dar parcă simt
o adiere-n anotimp,
și în iubire mă consimt!

îi curge roșul peste umeri
iar în cosițe trandafirul
se împletește vrând să numeri
spinii care-i ornează firul

darul ce-am vrut să-mpodobească
a feței aură de-aramă,
n-am bănuit să îmi robească
iubirea strecurată-n teamă.

și sunt acum, la mine-n suflet
simboluri roșii, sângerii,
e liniște și pace-n cuget
căci te aștept știind că vii.

în spin de roză pus-am vama
de sânge, când ți-am dăruit-o,
prinzând-o-n părul ca arama,
ce inima mi-a cucerit-o.

nu floarea mea și nici chiar părul
tău, nu au fost cele ce-au învins.
de fraga gurii tale-amorul,
în inimă mi s-a aprins.

căci versul tău plin de căldura
ce cuprindea cuvânt curat,
m-a hotărât să-ți sărut gura
prin trandafirul meu furat.

cănd dorul și-a curmat cărarea
găsindu-i rozei drag sălaș,
îndată am știut că floarea,
va fi spre tine, bun răvaș.

cu floarea roșie în lumina
scăzută blând în asfințit,
tu fi-vei inimii vecina,
pe drumul către infinit.