În locul meu stă acum un copil trist.
Nu știu ce e cu el, știu doar că în ochii lui plânși
se oglindește un soi de dumnezeu ateu
care îl ispitește cu întrebările sale:

De ce eu, de ce tu?... de ce… nu?...
El a mai rămas să umple un loc gol
te-a lăsat pe tine să mergi mai departe.
Mai are câteva răspunsuri de găsit
după care își va continua și el drumul.

Știe ca nu-i va fi usor.
Știe, pentru că niciodată nu i-a fost…
Dumnezeul ăsta nu este unul străin,
cum nu sunt nici întrebările…

Incredibil cât de lipsită de inspirație
este viața uneori.