Duminica dimineața între zece și douăsprezece,
Cântăreața de la mansardă
Exersează țesând vocalize împestrițate.
Toate vecinele de dedesupt
Pufnesc înciudate
Și nu pot pleca la biserică
Până nu înjură cu voce tare
Aplecându-se peste balcoane:
„Ne înebunește soro, ne înebunește!”

Și eu locuiesc la mansardă.
Nu am obiceiul să mint;
Aproape de cer, aș fi primul pedepsit.
Dar vă jur că în fiecare duminică
Dimineața între zece și douăsprezece,
Văd îngeri albi coborând ca o ninsoare.
Plutesc în jurul balconului ei.
Nu, nu vin să culeagă petale.
Își atârnă la brâu trâmbițele din argint
Și ascultă fermecați ca niște copii.
La sfârșit își continuă zborul zâmbind.

Șeful de scară, domnul Ion,
A chemat-o pe artistă la birou.
Săptămâna următoare cântăreața s-a mutat.
Îngerii nu mai coboară la balcon.
Acum e liniște și e tristețe-n casa noastră;
Și e rece ca într-un cavou.

Dan David, Los Angeles, 10-02-2005.