În zboruri e-o tăcere-mbujorată
Iar soarele e numai în cămașă
Lucirea nopții, neagră, pătimașă
Culorile visării își arată.

Și tot mai mult vecia se îngroașă
Născându-și iar făptura deșirată
Prin crengi și frunze,-n părul tău de fată
Ca un himer din vremea cea mayașă.

Noi ne iubeam pe vorbele-i puține
Pe firul ei subțire ca o apă
Cu piepturile arse de suspine.

Un răsărit de ploaie ne adapă
Soborul morții pe o clipă vine
Și-un tunet bolta-n mii de stele crapă.