pe sub fruntea mea trece un tren
atât de aproape de pustiul din mine
încât pare o cămilă pe străzile unui oraș

cuvintele sunt tot mai sus tot mai departe
de parcă ar locui în stele
vom închiria un pod în cer
pentru întoarcerea lor

iesită din timp
tristețea câinelui abandonat
ne privește cu ochii poemelor

iubirea
o stradă atat de îngustă
că de-abia avem loc alături