promit să tac
inundat de murmurul
cu care te naști
mereu și mereu mai aproape

oare clipa când te voi revedea
e ascunsă-ntre vise, a venit
sau mimează candoare ?
copii ce se leagănă flori

tu sădești nunți peste izvor
în șir indian te apleci peste mine
să-mi spui că din tăierea luminii
nu doar o raza e albă
ci însăși vulcanul ce-l sorb
cu dorul întoarcerii-n nud

lasă ziua să toarcă-ntre noi
mai departe !

te simt
ești flamura ce doare dimineața
când versul al treilea al învierii din rugă
mă trece-n obloane ritmate
și dor cât toate mamele
dezvelindu-și uimirea

te am
în iluzia că a avea există
răstălmacit de inimă
acopăr liniile ce duc la tine
cu zvâcnet stropire de sete
așteaptă-mă să iubesc încă o dată
palmele tăcerii ce-nnoadă
bucuria universului de-a exista
într-o lebădă

o tu, magie,
uneori dispari repede serile
între flacăra lumînării
ce-mi poartă ruga acolo, aici
aproape
știu că e limpede locul
ce ne așteaptă ce ne topește
ce crește odată cu noi
câmp înmiresmându-și petalele

oh, simt cum ne topim aevea
fascinant inchiși intre îngeri

promit să tac...cutremurarea că exiști
mai aproape de mine cu un flaut
cu Dumnezeu insetându-ne pasul ...