Durere, lacrimi, undeva între vis și realitate
Îmi sunt dorurile înnecate și iubirile deșarte...
Ating o umbră ce zboară ușoară prin noapte
E o stea căzută de sus, de departe.
A fost prea sus să simtă iubirea, e prea jos să atingă împlinirea...

Nepotrivită undeva, cândva să trăiască
Neiubită, iubind doar să urască
Și iar se-nalță sus, prea sus pe culmi de inimi sângerânde,
Acolo unde doar ea poate ajunge,
Într-un vis de zâmbete și flori
Unde poate să se-ascundă printre atâția nori.
Încătușată de umbre și prea multe amintiri... prea multe iluzii, prea puține trăiri
Ar vrea să cunoască și ziua dar noaptea vine iar
Și ultimu-i gând e tot în zadar.

Alunecă de sus dintre ceruri de lacrimi si ploi
Pe pamânturi uscate de doruri, e numai noroi...
A rămas tot singură, prea jos să o vadă cineva
Prea jos să mai conteze undeva, cândva...
Și eu adorm visând la stele-n glorii și strălucire
Visez că mâine e o altă zi de fericire... dar trăiesc din nou o altă amăgire...