Mă gândesc azi; în pași art nouveau
decorațiile comandanților morți îmi atârnă pe conștiință.
sunt o Echo, sunt un Narcis
din zi in zi sunt Pan; zeitate încornorată
de abundența unei zăpezi
ce nu se crea albă de nici un fel, și nici gândurile
nu mai respiră pași atât de lini
acum când capătul tramvaiului
s-a scurs prin toată mitologia; am rămas o liană
întinsă între vis și înălțimea unui bloc
de nisip uscat;
nu mai mi-e ușor să ridic mâna
privesc aripile fără pene cu oase pline
de sine și silă;
îmi întorc privirea spre un soare fără trecut
fără identitate, pe a mea, am pierdut-o voit
nu a fost hazard,
știam cine ești înainte ca tu să vezi ceva
știam urletul tău de dinaintea
zilei în care păsările au rămas la sol
la si-ngura scăpare era lipsa gravitației. Așa gândurile vor pluti,
le vom culege și arunca apoi înapoi în neantul
din care și noi am fost cândva culeși.