Au murit cavalerii aceia tacuti,
Sangele lor albastru s-a scurs
in pamantul asta tacut.
Panașele lor au fost luate de austru
iar zalele li le-au ruginit
smarcurile din mlastini.
Iepele lor naravase si murgii lor suri,
au muscat definitiv zabala vietii
si pielea lor tabacita
de ploi reci si lungi, la buza cortului
a crapat imbatranita si obosita.

Pietre de cremene calcinate,
ingropate de vremi, sub glie,
mai pastreaza inca urma scanteierii lor in noapte
sub tropotul bălan
al potcoavelor proapat batute ale bidiviilor.

Au murit cavalerii aceia tacuti,
Iar coifurile lor cu vizetă
-nascatoarele salutului cazon-
Inca mai fac deliciul camerelor muzeale
cu iz lanced de anticariat ponosit.
Pintenii scanteietori inca,
nu mai sunt insangerati
de goana ecvestra a turnirurilor,
atunci cand demult, candva,
un om era mandru sa-si dea viata
pe un bob de onoare,
un sarut de amor
si o esarfa parfumata de domnita imbujorata.

Au murit cavalerii aceia tacuti,
iar altii nu se vor mai naste...