Privește albastru-verde al mării îndrădostitul,
Iar prieten îi este numai vântul,
Regretă acum că n-a dansat la bal,
Cu fata necunoscută la care-i zboară gândul.
Se apleacă și ridică de pe mal,
O scoică adusă, din adâncuri, de spuma unui val,
Se-ntinde pe nisipul încă umed,
Și se gândește la destinul fraged.
Mângâie tandru scoica ca pe o iubită,
Și-și amintește clipele petrecute împreună,
Odată, demult, într-o binecuvântată toamnă.