printre bălți mai mult sau mai puțin mari încercam să adun oase cât pentru un sărut, topeam argilă în vârful ochiului și puneam o unghie dezmoștenită să zacă pe ea, nu-mi venea sa cred cum se schimbaseră atâtea, cât de somn îmi era, și plictisul, scârba, călăream toate acele întrupări de ființe ce se rupseră din mine, le vedeam încă cum se rupeau și o luau la sănătoasa, îmi vedeam venele sfâșiate, scofâlcite, aprinse de idei mărețe și mă pictam într-un boschet, cerul mare și frumos parcă zbura mai repede, linii de mâini se târau pe felinarul uitat aprins între 2 mărgele, scăpăram un picior și-l întindeam drept ofrandă, gânduri că astea nu se vor opri niciodată și acele 11 chestii atârnând și așteptând, călduri căutând urne de mâini clipind într-o vale seacă,