Făcând curățenie în pod
am dat peste un sac peticit
din care s-a auzit
clinchet suav de clopoțel...
Am zâmbit și l-am desfacut,
iar din el au dat năvală,
ca o mare furioasă,
o cascadă de râsete,
câteva amintiri zglobii,
trei-patru păpuși ciufulite,
poze de toate mărimile și toate culorile
și jos de tot era un tren...
Era un tren ce-avea-n vagoane
minunata mea copilarie
cu bucurii și cu necazuri,
cu zâmbete și lacrimi,
cu pisicuțe si cățeluși pufoși,
cu casa bunicilor de fiecare vară,
cu pomii plini de fructe din livadă,
cu leagănul meu micuț din crengile gutuiului,
cu fundițe si rochițe roz,
cu mușcate și oameni de zăpadă,
cu obrajii mânjiți cu marmeladă
și cu genunchii plini de vânătăi,
cu geamurile de la stradă sparte,
cu patul călduros de lângă sobă
și podul plin de vechituri...
Mi-au sărit în față și au început să danseze
cuprinse de frenezie, toate amintirile copilăriei...
Și trenul a plecat pufăind,
așa cum trage bunicul din lulea
supărat ca nu îl bag în seamă,
lăsând în urma lui doar niște închipuiri
și multe regrete ale pierdutelor amintiri...