Tăcerea urlă, tăcerea se zbate,
Tăcerea-i în toți, tăcerea-i în toate,
Tăcerea ce țipă în mine mă doare
Și-ncepe să plângă cu lacrimi amare.

Obrajii mi-i ard picături de gheață,
Tăcerea-mi vorbește de-ntreaga mea viață;
Dureri de demult, cu răni nevindecate
Revin acum, deși le credeam uitate.

Mă-ntreb de sunt moartă sau gata sa mor.
În jurul meu totu-i de un alb sonor.
Tăcerea-mi șopteste cu glas de cenușă
Că viața-i o casă, iar eu stau în ușă.

Aud cum se deschid bobocii de crin,
Privesc pierdută-n eter, îl simt și suspin;
E noapte afara și-n mine e noapte.
Tăcerea tace acum și nu se mai zbate.