Iubirile mor și timpul le-ngroapă,
Același refren mă-nspăimântă mereu,
Sunt visele scrum, speranțele-s apă,
De ce să râzi tu, de ce să plâng eu?

E trecutul mormânt, e prezentul altar
Și-al dragostei urlet devine o șoaptă,
Iar preoți hidoși pun luminii hotar,
Iubirile mor și timpul le-ngroapă...

Se-aud amintiri și dangăt de clopot,
Se varsă năvalnic în sufletul meu
Și-un cântec amar se naște din zgomot,
Același refren mă-nspăimântă mereu!

Și uit cum să zbor, e cerul departe,
Când nopțile-s ruguri și lacrimi sub pleoapă,
Când aripi se frâng, când șuier-a moarte,
Sunt visele scrum, speranțele-s apă!

Pe crucea iubirii, inimi sfăr'mate,
Pământul se-nfruptă din plânsetul meu,
De ce tac? De ce-i cerul departe?
De ce să râzi tu, de ce să plâng eu?

De ce să râzi tu, de ce să plâng eu?
Sunt visele scrum speranțele-s apă,
Același refren mă-nspăimântă mereu:
Iubirile mor și timpul le-ngroapă...