Indiferența unei femei seamănă
Cu legănarea egală a trenului
Ce mă îndepărtează de toate speranțele
Un ger nefiresc mă străpunge…
O bucată de caldarâm intrată brusc
Peste duhul zilei de azi…
O dorință de somn…
Oare așa arată cel mai singur om din lume?!
Ar trebui să găsesc pe cineva să mă recunoască
Distilez în aortă substanța unei frământări
Fără asemănare cu viața mea
Ca să pot să-ți transmit propria-mi nebunie
Prin cuvintele unei limbi vechi…
Semne în tegumente adânci…
Prin care, ca printr-o matcă,
Se scurg adevărurile fundamentale…
Să poți trăi cu spaima unei neîntâmplări
Și să adormi în fiecare seară
Obosit de atâta lașitate…
Îmi îndepărtez speranța…cu biciul
Privirilor tale albastre…și reci
Lumină polară într-o liniște de gheață…