Cum să-ți astâmpăr setea, suflete al meu?
Cum să-ți astâmpăr setea
Și dorința nestăvilită de dragoste?
Ai visat că pășești ușor
Peste petale de trandafir
Þi-ai dorit să te îmbeți
De doi ochi albaștri tulburători
În visele tale cele mai intime
Ai gustat aroma inconfundabilă
A ciocolatei cu stafide
Și dulceața buzelor pe care le sărutai...
Suflete al meu, te-ai delectat cu poezia
Și ai prins aripi și ai zburat
Ai călătorit pe tărâmuri de basm
Acolo unde prințesele cântă și râd
Înveșmântate în albul neprihănirii
Acolo unde necazurile nu s-au inventat
Și lacrimile curg doar de bucurie...
Suflete al meu, de ce zici că ești nefericit?
De ce zici că visul tău nu s-a împlinit?
Eu știu: tu nu mai vrei singurătatea
Și cauți mai mult decât oricând
O rază de soare care să te încălzească
Să te-nveselească
Să-ți zâmbească
Să te cucerească...
Iar raza aceea de soare
Are forma unui suflet însetat de iubire
Acel suflet neprihănit
Te va scoate din amorțire
Și-ți va da aripi noi
Să zbori pe tărâmuri pe care tu nu le cunoști încă
Să zbori în ținutul iubirii
Acolo unde ninge cu petale de trandafiri albi
Și unde norii și ceața nu s-au inventat...