La poartă viscolul bate
Ninge 'năuntru cenușă...
Ce alb e semnul de carte
Și rochia moale, de păpușă!

În sobă liniștea arde
Cu pocnet și vuiet de zale,
Miroase a tămâie
Tăcerea cosmicelor catedrale,

Norii acoperă vise -
Balsamul iubirilor stelare,
Pașii grei făcuți împreună
Sub umbre de cetini seculare.

Mai albă și mai grea e neaua,
Cad stele cu clinchet de iarnă,
Se-aud zurgălăii departe
Și clopotele încep să cearnă.