paharul meu cu vin închiriat așteaptă muncitorii să îl umple
desculță iarna asta călătorind prin sat ajunge la final de drum
de aș putea să scriu cândva poemul nunții tale
aș ridica din nou alt sat cu păsări din celălalt... din care iese fum

sunt muncitorul de rezervă
la macara ridic doar timpul de prin șanț
iar la sfărșit de lună îmi iau salar
puțin din Timpul altui timp
mai mic... un rest ca șfanț

am stat la un pahar cu frigul și cu închipuitele femei ce locuiesc în tine
Paharul ăsta-l meu al meu luat cu-mprumut ciobit e de doar setea gerului
din ce în ce mai gol ca un miracol dezbrăcat aleargă sinele
să poată să aprindă o candelă acestei cruci a crucii frigului

și cântecul ca un străin în altă limbă a murit pe țărm
tu din nisipul lui al țărmului ridică un pahar
sunt muncitorul de rezervă în timpul somnului ce-adorm
plătit cu numai timpul tău la un sfârșit de lume ca salar