Din iarna asta am mai rupt o clipă
Ce ne pândea tăcută dintre ghețuri.
Eram întârziați și ea deja albită
Ne aștepta vâslind prin grele cețuri.

Ne-am așezat în tâmpla iernii-o casă,
Am pus de ceai și de iubiri fierbinți,
Ne-am scufundat în visul de melasă
Și timpul ne-a-nghițit pe amândoi cuminți

Am rupt din frig o sabie tăioasă
Și am ascuns-o-n suflet ca în pod,
Când nu mai vii și nu mai am acasă
Să tai iubirea noastră ca pe-un nod.

Acum îmi las tăcerea să înnegrească cerul
Când așteptarea mea o cioară e pe gard
Din sufletul sleit să-mi ciugulească gerul
Și să-mi aprindă-un soare în care pot să ard.