cãlãrind în galopuri nebune
murgi negri cu potcoave albastre
pe poteci nestiute de lume
stiute doar de visele noastre

fara frâie si fãrã cãpestre
cu coame zbârlite-n furtunã
goliti de dor si de zestre
gonind într-o goanã nebunã

cercând sã atingem Lumina
cu coame, cu potcoave albastre,
purtând, hrãnind încã vina
adâncilor noastre dezastre

zadarnic încercãm spre Lumina
evadãri din pustiul din noi
zadarnic cersim ca sã vinã
iertãri sã putem sã fim noi

rãmâne doar mâna întinsã
cenusã si lacrimi si dor…
pustia din noi, necuprinsã,
ne ‘nghite usor, prea usor

si-atunci, în galopuri nebune
pe cai cu potcoave albastre,
departe de noi si de lume
ne pierdem, pierduti, printre astre