de auzi departe-n codru
sunete de lira divina
ce-ti alina chiar si dorul
de vezi ca se misca natura-ntreaga

nu sta pe ganduri ci te grabeste
daca vrei sa fi fermecat
caci cel ce canta Dumnezeieste
este el: Orfeu cel minunat

iar bucuria domneste peste el
caci dragostea l-a cuprins
si nimeni nu e mai fericit ca el
in tot acel cuprins

in timp ce venea iubita-i Euridice
un sarpe ii sari in cale
dar ea nu il poate invinge
si veninul viata ii stinge

Orfeu cu a sa dragoste pierduta
isi plangea durerea cu o lacrima uda
sunetele din lira-i fermecata
umplu de jale lumea toata

il invoca pe maritul Zeus
in zadar se roaga
ceea ce acum e dus
n-o sa se mai intoarca

dar fuge-n lume de nebun
sperand ca Hades va fi mai bun
numai muzica il indupleca
si-n fata dragostei se apleca

ii da iubita inapoi
sa-l urmeze afara din lumea de apoi
insa fara s-o priveasca
pana-n padurea luminoasa

sarpele mai apare inc-o data
si-si infige coltii mari
in Orfeu de aceasta data
facandu-i ochii mari

ca sa priveasca-n urma
si sa-si vada iubita Euridice
cum dispare fara urma
iar el incepe a rage

din lira-i ingrozita
dar pamantul ramane mut
de-acum ea e pierduta
si corzile i se rup