se ia o mână de gânduri.
se adaugă un schelet de coloană
și se așează vertical.

se caută un copac mai înalt
în care se spânzura totul
pentru ca singurul punct fix să
fie cerul strâns legat
de gâtlejul mănunchi al gândurilor.

se cheamă un vânt legănat pentru a
nu lăsa spânzurarea să lâncezească
în verticalitate.

copacul cu totul
se înghesuie într-o coajă
aleasă cu grijă.
coaja trebuie să fie imaculată.
la început.
apoi se scrijelește în ea
un început de poveste oarecare, bună sau proastă.
(contează doar caligrafia, ca semn distinct al ziditorului de care aparține)

aruncat de pe un nor cât mai înalt,
pentru ca mirarea să aibă timp să dospească,
se așteaptă timp de câteva suflări
și se culeg apoi cu atenție
pergamentele răsfirate de vântul lăsat liber
rămase printre vise încovoiate.
aceste petice de piele uscată de frecarea cu timpul
conțin poezii bune de mâncat ce
se servesc reci
lângă fructe de mare