Usi inchise, zavoare-n usi.

Fantasme si naluci invaluite-n aburi,
Se pravalesc din noaptea ingrozita.
Cu coarne ascutite ca la tauri,
Izbesc in piept si-n inima-mi zdrobita.

O, inger, de ce nu vrei fantasmele
Sa le alungi din sufletu-mi pustiu?
Si cu puterea ta sa spargi fereastrele
Sa-mi alini sufletul, la viata sa reviu.

O geana tremuranda-n van se zbate,
Zadarnic ochii se rotesc sub pleoape,
Tu inger alb te-ai dus plutind in noapte,
Lasandu-ma si-n vis, in negre ape.

Ma napadesc stihii ucigatoare,
La usa in zadar bat, de adapost,
Sperante nu mai sunt, iar pan-la soare,
Strabat pustiul negru, singur si fara rost.

Cosmar de noapte, inghet in suflet lasa
Strigoi, stafii, scheletele cu oasele albite
Si voci morbide, sumbre, imi pun plasa,
Pe inima, pe suflet, pe ganduri inrobite.

Descatusati-va izvoare de sange clocotit…
Si peste gheata groasa va revarsati in suflet
Ce dor zadarnic, ce jale-n locul pustiit,
Iar viata mea, iubito, ti-as da-o, pentr-un zambet!

Bucuresti 02.10.2005