"K’a katz’ininoq,
K’a kachamamoq,
Katz’ininoq,
K’a kasilanik,
K”a Kalolinik,
Katalona punch"*

În fiecare dimineață, mă trezesc un nou semn de’ntrebare,
mare cât o cioară cu petale de cais,
Val, var, vox maris,
trec în cuvinte, ca într-un simulacru de seră,
termită roșie, termită verde, termită mov,
devorând pană la decadență vocalele, pe care nu le-am rostit niciodată corect.

-Ce știi să faci (?)– mă întreabă, la interviul apocrif, viața.

-Știu să zâmbesc...

-Haida de, e plină de rânjete istoria beax-arts.

-Știu să merg cu metroul.

-Ca tine sunt mulți.

-Știu ce-i aceea o ansă.

-Aha!, de nu minți spune-mi povestea fântănii dintr-un sat cu atei.

"Acum încă mai unduiește,
Acum încă mai murmură,
unduiește,
încă suspină,
încă vuiește,
și e deșartă."*

Ateeeenție, caaaad stânci și se cutremură pământul în rut,
ca o umbră de foc încleștată-n zarea unei umbre de foc,
În vuietul ivirii șarpelui cu pene,
"Uragan,
Trăsnet necunoscut,
Trasnet neșteptat,
Inima cerului, inima pământului,
Făcător, Plasmuitor, Purtător, Zamislitor"*
al oglinzilor maya.

-Taci!

(Atunci,i-am văzut coasa, urmă de lacrimă roz,
uroboros târându-se de-a latul istoriei,
perpendicular pe linia N-S
și am citit în palma de aramă a cerului,
irevocabila condamnare la viață,
înscrisă pe tăblițele MU.)