Bolnav plânge orașul sub jerbele toride
Ce le aruncă-ntr-una soarele bolnav.
O molimă cumplită străzile cuprinde
Și-arzând unduie cerul, mișcat de-un vânt firav.

Adâncă disperare cuprinde tot ce-i viu,
În valuri se revarsă a soarelui urgie,
De parcă, osândită de-o vină ce n-o știu,
Pe rug află sfârșitul întreaga omenire...

Prin parcuri, pe la umbre, scheaună cățeii,
Topiți de răsuflarea văpăilor de jar,
Înspăimântați fac cruce și bunii și mișeii,
Rugându-se la Domnul s-arate milă iar!

Sălbatice miasme văzduhu-ngreunează
De lavă pare slava, vulcan este pământul,
Și, canceros, orașul sub soare-ngenunchează,
O omenire-ntreagă își caută mormântul...

Cadavre trec pe stradă, morți ce-s încă vii,
Sub arșița de august încet se descompun,
Îmi pare că holere și boli și epidemii
Orașu-ntreg înclină, apasă și supun!

De undeva răsună plângând un marș bocit,
Se-aude marș funebru purtându-ne la groapă
Și iară mi se pare c-o lume a murit
Și colbul se deschide pe toți să ne încapă!