uite cum tremură zilele când bate vântul
oamenii se apleacă
și strivesc timpul de care nu mai au nevoie

coboară panta aceea pe care tu râdeai
însă ei tac

liniștea lor te oprește din mers
te face să îngenunchezi
iar pe mine mă încântă

ne-am făcut un obicei
care zboară spre noi doar vara
doar atunci plângem

și nimic nu-i mai frumos decât o poartă spre întuneric
care se deschide cu lacrimi
ce nu vor sa curgă decât în decembrie