BOTEZUL


Deasupra în cerul etern,
Zeii al timpului nisip îl cern.
Zamolxe-nteleptul veghează,
Pilonii neamului să nu cază.

O neînsemnată fărâmă de nisip,
Îi dă un semn aproape de necitit,
Înteleptul stie însă că a venit timpul,
Să oprească în loc vântul.

Să pună luna si stele să joace,
Norul de ploaie de apă să-l sece.
Negura s-o alunge în patru zări,
Să ostoiască a părintilor nerăbdări.

Întinde mâna să ia o fărâmă,
Din imensa si eterna lumină.
Să pună în al mamei pântec,
Pentru femeie cel mai frumos cântec.

Scâncetul noului boboc de viată,
Destinul ca un fir de ată,
Începutul unei noi lumi,
Plină de soare si furtuni.

Zeul dăruieste pruncului lumină,
Mama îl îmbăiază-n lapte după datină.
Zeul dă fiului nemărginită putere.
Marele preot îi unge fruntea cu miere.

Noaptea zeul îi sterge ochii de zbucium,
Bunicile anuntă lumea prin bucium.
Zeul scutură ciresul de petale,
Ktistaii îi soptesc vorbe domoale.

Zeul îi dă putere lumea s-adune,
Polistaii îi aduc a lumii întelepciune,
Zeul îi dă sânge clocotitor,
Kapnobataii îi ostoiesc sufletul de dor.

Zeul îi pune fier în brat,
Tatăl îi sopteste secrete de soldati.
Zeul îi pune în privire cer senin,
Moasele împletesc măret destin.

Zeul luminează bolta cu-n Luceafăr,
Veghetorii aprind focuri în noapte.
Zeii o clipă se opresc,
Să audă părintii ce nume soptesc.

O soaptă în taină la început de lume,
Decebal este sfântul nume.
Un alb lup urlă sub luna clară
Decebal este sfântul din tară.

În cer însă se continuă povestea,
De parte romană Iupiter sta.
Cu venin în ochi aruncă neghină,
Să întunece a lui Decebal lumină.

Aruncă foc înte cele sapte dealuri,
Să se nască om înlăntuitor de neamuri.
Lupoaica Capitolină,
Urlă spre coroana carpatină.

Zeii se bat în tunete si fulgere,
Moasele înoadă firele-n destine.
Animalele îsi urlă zeul pământean,
Decebal îl are acum în fată pe Traian.