sunt doar un om care merge

pașii mei
îi auzi noaptea,
acoperind glasul oceanului
în casa din mijlocul deșertului opresc proscrișii

pe fetiță o dor ochii
ar vrea să vadă bluzele roz și ursulețul plin de sânge

mănâncă prea mult linguini,
în zadar,
nimeni nu o iubește
pentru că nimeni nu are curajul
să o mintă
frumos

aștept
în vârful muntelui
momentul în care cerul va lovi

tabloul s-a degradat în arcuiri apocrife
simbolurile stau îngropate adânc
iar noi sfârșim întotdeauna în genunchi, cu mâinile împreunate
gândindu-ne la sex

vâslește mai departe

nu e nimic de văzut aici
doar un avion care plutește spre aeroportul său
ignoră flăcările
și astfel versetele vor deveni invizibile

nu te mai gândi
duminica ta abia începe

haide să pariem încă o dată pe viețile noastre
de data asta
dublu
sau
nimic