nu m-am mai dat cu trenul de mult
călătoresc doar cu mașina argintie a casei
șoferul este acum soțul meu
nici nu mai știu cum s-a întâmplat maturitatea asta
lasă că vine ea bătrânețea
sau nu
se va bucura de mine și eu de ea
ne vom tricota mănuși ciorapi și câteva sentimente din lână albastră


nu mai merg zilnic dimineața la cinematograf fără bilet
nu mai scriu poezii în cafenele literare sau pe vreo notă de plată
nu mai mănânc covrigi cu Bădică și nu mai sunt genială
atunci de ce nu m-am schimbat între timp mă tot întreb
încă o țigară cu filtru fumând inutil

poate că dacă i-aș trage vreo 2 pumni în stomacul fragil
maturității ăsteia enervante
s-ar preface deodată într-un tren personal
cât să mă ducă departe-departe
aș lua-o de pletele ei obosite aș arunca-o spre norii trufași
îmi tot explică ea despre oameni întâmplări și cireșe amare
nici nu vreau să știu cum și de ce
e hâdă neputincioasă și tristă
obeză imperfectă și rea
are o rochie de mătase câteva perechi de teniși albi
și mă mai are pe mine
ascunsă în pumnul ei stâng
încercând cu furie să ies afară
preț de o călătorie cu trenul
spre mine

asculta poezia in lectura autoarei