Ce albă e...și cât de tare mi se împotrivește...
Pun rămășag cu mine, nu e o poveste.
Un copil, pe geam, mă privește...
O palidă replică la vidul care îmi zâmbește.

S-a zidit temelia iubirii, dintr-o piatră seacă
Orgoliul gândului maro, o să treacă...
În tâmpla-mi dreaptă, o să-și găsească teacă...
Creionul meu, unealtă fără marcă.

E un gând, ce tot mai greu mi se supune,
Sub ochiul meu căzut, e scrum, tăciune...
În urma cerului pictat prin ceață...
Șah mat... pentru o nouă viață .