dintr-o dată era ca și cum tu
erai răstignită în mine
doar umbre ne balansau unul în celălalt
frica de-a fi iarăși unul
apoi eram cu tot cu dimineți
gândul unui izvor

la fiecare trecere prin celălalt
ne nășteam unul pe altul
din nuferi

liniște, ca și cum albul
ar fi înecat simțurile materiei
privirea ta săgeată îngheață clipa
cu ultima mângâiere
eram tu erai eu nu mai știu