timpul se măsoară în stihii
și enigme acoperind pământul dintre noi
care ne ia mințile adăugind
cum un văl păgubitor
dincolo e cald și arborii cresc mari
vibrațiile silabei
și o teamă la care să cuget
încerc tămăduirea privesc mâinile tale
printre buldozere maestrul coboare în stradă
o armată mai puțin

***

va veni o zi mai ușor de îndurat
să ia pe cei care lasă texte
care ne sunt întotdeauna străini
cunoscători ai cascadelor
înaintea inimii
la un pas de moarte umbra lor
se va opune decăderii
nimic silnic în lupta cu gândurile
spre lucrarea celuilalt
această atingere

***

se ridică tot mai sus opere neterminate
dar sunetul unei uimiri simple va rămâne
întotdeauna mai aproape de liniște
această limitare va deschide drum
se va umple de oameni
acoperiți de un strai subțire
cum ecoul scăpat din rost tulbure
numește ori se năruie
deasupra adâncind