Presiunea egal forță pe suprafață
Și un șuvoi de sânge țâșnește
Din botul spoit în negru
De albul unui soare antropologic
Mogâldeața se prăbușește...

E egal cu em ce pătrat
Peste întinderi
Gemând continuu
Sub povara sufletelor pulverizate
În albia unor râuri
Secate de susurul cuvintelor.

Gânduri solitare
Se destramă cu viteza luminii
Într-o lacrimă neagră
Deasupra unei planete
Din ce în ce mai singure
Din ce în ce mai triste.

Tăceri megalitice se rotesc
Ca un sobor de corbi
În cercuri negre, strâmte
Deasupra oaselor albite
Ce sticlesc în lumina goală
Aspră, calcinată, vidă
O lumânare cosmică
Arzând la căpătâiul unor vise
Născute dintr-o palmă de pământ.