singura formă în care trăiesc este acest balans acvatic
incertitudinea din care tai, ca peștele-spadă, deziluzie după deziluzie

în portul tău aducerile aminte sunt gheme de sârmă ghimpată
răsucite în jurul torsului și strâng, strâng
până când exorcizează ura, furia,
într-un abur înnegrind corpul nemișcat al meduzei

privirile-dig, cuvintele-dig, totul în mine devine dig fără limită
stivuim împreună iubirea, de teamă
teama-lanț mortal, fără ea am fi fost astăzi unul altuia insulă
sau litere simple pulsând viul, departe de rămășițele trupului

ce mai contează acum, din părul meu se scurg alge otrăvite
le adun, le miros, le arunc într-o groapă, să ucidă larvele suferinței
să afâne nisipurile pe care vor merge, reci, umbre fluide

adăpostesc în pântec timpul, cuvintele,
mâlul din care crești precum eflorescența de corali
și totuși îți este bine în răul apei, îți este vitală această furtună
sub care făceam lent dragoste
în loc să deschidem larg ochii spre amenințarea de dincolo

rămân cusută de tine, strâns, strâns, așa se stinge taifunul, așa pot
să dezleg sârma ghimpată, să fiu memoria ta, ultima pulsație a mării