ridică-ți din cenușa eșecurilor multe
făptura ta străpunsă mereu de un pumnal
și ia-o de la capăt la vale și la deal
prin singurele locuri ce știu să te asculte

tu ești mereu schilodul ce se regenerează
prin boală și cădere sortit să se ridice
să-și caute-n icoane mirabila matrice
care-l înlănțuiește și îl înnobilează

ridică-te și urlă la lună-o noapte-ntreagă
cu țipătul să spinteci prin mii de ani 'napoi
ecoul lui să-ți spele și lacrimi și noroi
ca ochii tăi să vadă din nou țărâna dragă

lasă-l doar pe Zamolxis să bântuie muzeul
te du să-ți semeni grâul ca să dospească pâine
s-o-mparți cu bucurie cu cei care-ți spun câine
ridică-te române și latră-ți-l pe zeul