Păsări călătoare ce trec din timp în altul...
Păsări necălătoare ce stagneaza timpul....
Păsări pasagere ce nu știu sa vadă viața...
Păsări nepasagere ce cunosc chiar viața...
Oameni călători ce știu să circule pe drumuri și alei...
Oameni necălători ce nu știu să umble numindu-se handicapați
De către alți handicapați...
Valule ucigător al miezului de vierme!Ucide-mă!
Tu! Pasăre de câmpie...!Vino la mine să mi te arăți
În lacrima zâmbetului așternută pe fața obosită de riduri
Și șanțuri fără de culoare și galben....
Pamântul mă satură și îi ofer chiar apă să crească sămânța
Semințelor de om....
Mă simt așternut în patul de umbre ce calcă pe mine
Cu-aceași greutate zburând mereu spre cer...
Lanțul de argint a ruginit frunza din vii
Și din morți...
Și eu mă trezesc din coșmarul de zi cu zi
Al nopții de cu noapte...
Mă frământ și ideile mele
Nu mai dăruiesc același început de calmitate si logică Inconștientă...
Sunt!