Te strig în fiecare literă, iubitule!
În fiecare singurătate ce mă silabisește!
Fără tine, norul de pe cer se extinde firav
Într-un strop de puțin eter
Căzând într-o vocală de dor...

Când tresari pe ritm de fenomen,
Eterul se desprinde de cer,
Cade plăpând în ploaia
Ce urcă pînă la furtună,
Iar dorul e acut.

Toate literele mi se furnică viu deasupra pielii,
Golindu-mă de urâțenie,
Obligându-mă să exist
În intensele clipiri de tine-n sinele meu:
O epopee de cuvinte
Se compun din consoane și vocale
Ce-și iau egoist dreptul de-a fi bâlbâite cu emoția
În orice furtună ilogică,
În orice furtună obișnuită
De consoane, de vocale, de noi doi.