JOCUL UMBRELOR

Fraților mei de pe valea Cotmeanei



Se prelingeau, în fața noastră, umbre,
Unduitoare-n fiecare pas,
Iar soarele, stăpân peste tenebre,
Ardea din nou pământul, și-așa ars.

Părea un dans halucinant de știme
Ce-n sincronism se plimbă pe ogor,
Și izvorau din mine și din tine,
Ca poalele de munte cu izvor.

Complice era soarele din spate
Ce proiecta mereu al nostru mers
In fața noastră, ca un curs de ape,
Ca o umbrire peste univers.

Si-atunci văzusem ce asemănare
Era în mersul umbrelor pe drum;
O nouă formă de certificare
Trimisă nouă, de părinți, postum.

Mergeam în transă, dus mereu de umbre
Și eu vedeam alăturea cu noi
Mergând, prin albe cețuri, făpturi sumbre,
Ca, din morminte, evadați strigoi.

Strămoșii mei mergeau cu mine-alături...
O, Doamne, ce fantastic și dantesc
E dansu-acestor umbre peste haturi
De timp, ca îngerii pe-un drum ceresc.

Dar jocul n-a durat o veșnicie...
Mergând spre dreapta, umbrele-au rămas...
Și-abia atunci m-am smuls din reverie,
Fiind mâhnit, ca după parastas.


10 septembrie 2007

Paul –Mircea Iordache