mesagerul și-a rătăcit zapisul
printre mirosuri și oameni
tot căutând o ieșire
undeva ea adormită
cu tălpile dezgolite
visează același bărbat
peregrin spre fereastră

femeia aceea își zgârie pulpele
drumuri pe care și-a înstrăinat
plăcerea nomadă a nopților
el își lipește uneori palmele de pământ
de parcă i-ar săruta încă trupul

singurătatea și-a săpat mușuroi
cineva le pictează nordul în umbre
cel de pe urmă frig