Sunt un alt gunoi
ce am izbugnit
în răsăritul frunzelor de copac
înfășurate în umbre
căci un soare oarecare nu-mi lumina
tendința de a descoase glia
spre a-mi aduna numele
din pleava ce dansînd pe dala de piatră
acoperea și numele ei
căruia cioburi din bocetele celor ce au iubit-o
îi dădeau o oarecare lucire
cînd aveam cheia scheletului
iar ea o poartă fără zar
în spatele căreia amîndoi
putezeam din milă...

Am fost îngropat primul
dar îi era frică
să nu o uit
și ea la fel de putredă
între pietrele ce odată au fost calde
a vorbit cu pasărea amintirii
ca înotînd spre tîmpla-mi spartă
să-mi aducă puhoi de mir
și rădăcini cu muguri de brad
spre a nu simți mirosul de hoit
cînd ne bucurăm iar
de acele săruturi mute
în încrucișarea din umbră