Când cerul de Noiembre se zgribulește-n vânt
Și nori de plumb apasă dureros seninul,
Stau singur printre gânduri și singur mă frământ,
Rugându-mă la stele să-mi pot afla destinul...

Se zbate-n plumb orașul, în plumb de toamnă grea...
Zadarnic printre cețuri plânge bunul Soare!
Stau singur printre gânduri și inima nu vrea
Să înțeleagă simplu că și speranța moare...

Cuprins de disperarea viselor ucise,
Îmi port singurătatea prin plumbul de Noiembre...
Lipsit sunt de speranțe, lipsit sunt și de vise,
Iar inima mi-e plină de-acorduri reci, funebre...

Cu fiecare clipă m-apropii de mormânt,
Privind cu disperare cum zilele se duc!
Stau singur printre gânduri și singur mă frământ
Ce cale să iau, Doamne, ce drumuri să apuc?

Rugându-mă la stele să-mi pot afla destinul,
Stau singur printre gânduri și singur mă frământ,
Și nori de plumb apasă dureros seninul
Când cerul de Noiembre se zgribulește-n vânt...