Venise șeicul călare pe-un os roșu pur sânge
la izvor venise cu altă femeie înghețată la piept
demult îl așteptau morganele în prispă cu mâinile la gură
atâta viață măcinată între pulpe
nu mai văzusera demult
printre scândurile dospite de păsări ale gardului

și au mai pus un puișor galben din poală
în ieslea de carne din mijlocul drumului
l-au pețit pentru mine austrule și l-am luat
cu singura cămașă de nălucă pe el

L-am cunoscut la poartă pe când răsturna din șa o femeie
în iarna bocetelor siberiene adăpate direct din broboadă
acolo ne pândeau trupurile lor rostuite de tigri
în tremurul alb al mâinilor despreunate să ningă
ca și cum
nu eram în deșert

îl așteptam demult țintuită cu cireșe pietroase
aruncate în joacă
în fotografia alb-roșu cu coama zimțată pe margini

A desfăcut încet lumina de la brâu și mi-a făcut din ea un copil
mușcat de ureche încă de la început
lunar, zicea, femeie cu mâna înțepenită la gură în ultimul pătrar, să-ți tacă izvorul de sare

cu pumnii strânși
abia am trecut prin gâtul clepsidrei
iubire
ți-am fost în deșert