cu țigara în mâna dreaptă un baston regal
îndreptat într-o direcție neclară
nici spre cer
nici spre pământ
și o privire ce ascunde-n ea copaci înalți
plictisiți de hainele lor
îmi vorbești de liane subțiri cu rădăcini fumurii
mângâindu-ne creștetele
cu tulpinele transparente ca o ploaia de toamnă
fumul deasupra-ți
e umbrela sub care îți ascunzi sufletul înfrigurat
deschide-ți ferestrele și taci femeie
am obosit privindu-te
prin geamurile acestea
atât de aburite prin care trec doar sunete reci...