sunt bustul ce adună frunze în fiecare oră...
ochii plâng în zăpezi de toamnă pustie...
port bronz etern în fața lor-trecători umani.

primăvara mângâie bustul meu cu frunze...
cireși proaspăt treziți emană mirosuri calde...
port un bronz mai curat de la ploaia nopții mai.

iarna albește uimitor de frumos eternitatea mea...
nemișcat sunt în locul ce adună frunze înghețate...
port bronz albit de iarna ciudatelor sentimente.

sunt bustul viu pe aleea în care treceam plângând...
acum râd veșnic,în jur frunze pătate cu albastru...
port bronz uitat de vreme într-un poem închipuit...