30 octombrie 2007


URMA RÃMASÃ

oase de grafit ca și cerul
norocul meu cu
noile garderobe elastice
supraelastice, impermeabile straturi de epidermă
– biciul de carton al sorții taie
urma rămasă este
ceea ce am reușit să strâng, cicatrice lucind
_________________


DORURILE, AH DORURILE

un pic de pâine, un strop
de apă, o fereastră cât cerul
pentru toate florile lumii – neînvinse
o cămașă de schimb și
cu un creion în chip de baston alb
aș colinda noiembrie
de la un capăt la altul

fiecare zi este o ușă, unele vor fi ninse
altele adumbrite, cețoase, însorite
una anume de-aș nimeri-o
cea spre dorurile… ah, dorurile mele
încărunțite…
_________________


DÃ PÂRNAIE

mă nene
să moară veche
să ardă mandatu’ meu
în farfuria (plină!) lu’ dom’ judecodor
să cadă cariați toți dinții sorții pofticioși
la osu’ meu
dacă – pupa-v-aș intențiile voastre de surâs –
nu m-oi răsuci
spre suferință cu călcâiul
și mi-oi iubi năprasnic
Maria și Mediterana, chioșcul de ziare din colț
crama, scaunul meu, atelierele și… treaba mea…
și nu mi-oi ține degetele toate de la picioare
afară
parandărătu’ ei de viață…
_______________