Azi am citit o poezie de-acel R. Gyr
și am gândit greoi o viață frântă,
dar ce putere-n vorba-i ca din mir
și ca din mir cântarea-i mă încântă.

Gândeam la chinul chinului de ieri,
nu-nțelegeam al psalmului lent bucium,
vedeam un simplu om, ce să-i mai ceri
să-ți dea din vorba lui încă un zbucium.

Tărăgănând pe astă lume sporul
și viețuind cu gramul prin celule,
nu și-a uitat nicicând iubirea, dorul,
și ceea ce-i peren, uitând de hule.

Aș vrea ca el, în gând să mă retrag,
doar vârful limbii lumii plod să las,
împreunat cu doar cuvântul drag,
să mă apropii de divinul Glas.

Nu voi să-nchei zicala mea neroadă,
despre aceste lucruri ce se-ntâmplă,
voi doar ca tot ce este și se-nnoadă,
să fie veșnic frământat sub tâmplă.