stau în fotoliu și ascult nina simone la căști
la ora asta
s-au dus la culcare până și muștele obosite după atâtea acrobații inutile
pe cana ta de cafea zace și acum ultima scrisoare
încă nu ai citit-o
poate nu ai înțeles așteptarea capătă un contur ascuțit
ca muchiile hârtiei care taie până la os
ca urma trupului tău în fotoliul în care mă adâncesc eu acum
și care-mi secționează neliniștea
în două părți inegale
una făcută cocon în inimă
și alta cuțit ce o străpunge
e distanță de-o zi de la ultima atingere de ochi
treceai pe sub balconul meu
grăbit
și-am simțit cum numele tău
mă agață de buzele sigilate însă de o scurtă privire
care m-a biciuit mai puternic decât rafala de vânt înghețat
e noapte demult
probabil dormi
probabil lumea ta respiră adânc liniștea împăcării
probabil ea își așează cuminte brațul alb peste pieptul tău
probabil numai copilul din pântecul ei mă aude
cum îmi cânt un cântec de leagăn
ținând inima ta pulsând fierbinte în gât