Când tocmai muști din zenitul bolții
Ești împins-napoi de stele
Cazi,purtat pe brațe de iele
Si de cântecul morții.

Cazi violent pe perne de-asfalt
Și pene în juru-ți plutesc
Spulberate-au fost aripi de demon celest
Iar tu ai căzut din înalt

Vaporul se pierde în abis cu ruptul catarg
În aer se simte pământ jilav
Iar tu ți-ai întins trupul firav
În întuneric malign de sarcofag.

Din viscere-un urlet tăcerea o sparge
O sparge in mii de bucăți
Te doare durerea….dor turnuri de cetăți
Te dor scufundate catarge.

Te-afunzi între ziduri de-ntuecate selene
Ochii-ți sclipesc cu-ntuneric
Cristale negre străluce feeric
Decrepitudine ți se-ncheagă în vene.

Reflecția-ți în oglindă e liniștită…..și tu liniște vrei
Dar pentru tine nu-i decât ură
Și sânge se scurge din gură
Liniștea-i pentru demiurgi….și semizei!

Întins in sicriu pe drum spre elizeu….
Un pian cântă despre gheață și lavă
Străinul își leagă privirea de tine și-ntreabă
“Cine-i mortul?”….când defapt…sunt eu….